Analizele de țesuturi fac parte din categoria analizelor de anatomie patologică (histopatologie).
Cea mai simplă analiză de țesuturi este așa numita “analiză microscopică la colorații uzuale” (pe blocul de parafină). Indiferent ce altă analiză se mai face ulterior, analiza blocului de parafină este prioritară și obligatorie deoarece:
– poate singură să dea diagnosticul;
– ajută la stabilirea altor analize care mai sunt necesare;
Deci, analiza pe colorații uzuale se face prima. Urmată, eventual, de colorații speciale, imunohistochimie etc.
Pentru a se obține țesutul care se va analiza, pacientul trece printr-o serie de manevre și intervenții costisitoare (puncție-biopsie, endoscopie cu biopsie, chiar intervenție chirurgicală).
De aceea, unii pacienți renunță la recoltarea și analiza țesutului respectiv. Din păcate, această decizie poate fi păguboasă atât pentru sănătatea lor, și uneori chiar pentru viața lor, cât și financiar: analiza la parafină ajută la instituirea unui tratament corect.
De cele mai multe ori, analiza la colorații uzuale ajută la a se stabili cel mai clar diagnosticul și în consecință tratamentul, care va duce la îmbunătățirea stării de sănătate și chiar vindecarea pacientului.
Dar, uneori, tocmai la această etapă unii pacienți renunță!
Prin analiza la parafină țesutul se deshidratează, se încorporează în parafină, se taie secțiuni de ordinul micronilor, se colorează specific și se interpretează la microscop de către medicul anatomopatolog.
Având în vedere marea varietate de țesuturi și afecțiuni ale acestora, experiența profesională a medicului anatomopatolog este foarte importantă.
De aceea, anatomia patologică tinde spre supraspecializare/subspecializare pe anumite tipuri de țesuturi.
Se formează astfel echipe de medici anatomopatologi ale căror opinii medicale devin redutabile. Orice tip de țesut va fi analizat de medicul cel mai bine pregătit pe acel tip de țesuturi și, dacă are nevoie, el se poate sfătui cu colegii din echipă.
Patologia tumorală necesită întotdeauna un medic bine pregătit și cu o vastă experiență.
Este foarte important ca pacienții să înțeleagă însemnătatea examenului histopatologic.
În principiu, toate probele de țesut ar trebui date la analizat.
Analizele de anatomie patologică sunt mai costisitoare decât analizele uzuale de sânge și urină, cu care pacienții sunt obișnuiți, dar se fac mai rar, în cazuri în care există suspiciuni de boli grave, cum este cancerul, imposibil de diagnosticat în alt fel.
Analizele de anatomie patologică trebuie privite ca o investiție în sănătatea și, de multe ori, în viața pacientului.
Dacă se recoltează țesutul cu leziunea în totalitate, iar pacientul refuză analiza, conform legii țesutul se incinerează și astfel se pierde ocazia unică de a se diagnostica o afecțiune și de a o trata înainte de a fi prea târziu.
Este adevărat că legislația din România obligă ca orice țesut recoltat să fie dat la analiza de anatomie patologică. Această lege însă nu se respectă întotdeauna.
Nu legea ar trebui să fie motivul pentru care toate probele să fie analizate, ci faptul că se permite a se pune un diagnostic clar și corect și se poate stabili terapia optimă, în beneficiul pacientului